2 February, 2009
Cand eram junior citeam de zor revista Luminita, Soimii Patriei, Almanahul Cutezatorii and stuff like this. Fiind copil destul de tembel, mi-am propus sa ajung si eu in vreun articol din Luminita, dar cum sa fac asta?! In revista erau prezentate cazuri propagandistice de genul “un baietel a ajutat o batranica sa treaca strada” si alte actiuni civice de genul asta.
Langa o banca din fata blocului, in Piata Voievozilor, era un betiv trantit cu rotile-n sus. M-am apropiat cu Marius (parca el era) de el si i-am subtilizat portofelul iesit pe jumatate din buzunar. Apoi am fugit sa cautam sectoristul de cartier pentru a-i inmana actele “gasite”. Am gasit militienii dupa vreo ora, le-am inmanat ceremonios actele, dar na…din motive neelucidate nici pana azi, dumnealor n-au binevoit a-mi lua numele, desi credeti-ma, am insistat destul de mult. 
12 January, 2009
Vara, mergeam cu vecinul meu, Marius, la cautat jucarii pe la gunoier. Pentru cei ce nu stiu, gunoierul era o chestie mare, inalta, patratoasa, unde se arunca gunoiul. Ca sa arunci gunoiul, trebuia sa te urci pe 2-3 trepte.
Problema era ca si Ionut, fratele lui Marius, mergea cu Vasilica la cautat de jucarii fix in acelasi timp cu noi. Asa ca ne vedeai cum disparem palmat, fiecare incercand sa ajungem la acel gunoier de dupa Olimp, numit si “gunoierul cu jucarii”. Gaseai acolo de toate: roti de masina (de jucarie, desigur), mingi sparte sau dezumflate, ambalaje de la jocuri cu te miri ce desen pe ele, palete de tenis de masa fara maner. Din cand in cand mai pica si cate ceva mai meserias: o bila, o carte cu povesti prafuita, cate o piesa a unui dispozitiv careia ii gaseam te miri ce intrebuintare.
Avem relativ de toate acasa, dar ne fascina ideea de “expeditie”, pentru ca atunci cand mergeam dupa jucarii la gunoier, de fapt mergeam in expeditie. Tin minte si-acum aerul incins de de-asupra gunoiului, mustele ce se invarteau in jurul meu, provocandu-mi uneori senzatia ca nu ele se invart, ci eu cu gunoiul, ca intr-o hora a copilariei cu natura cat se poate de vie.
Cand sortii imi erau favorabili, ridicam capul din gunoi si victorios ridicam mana deasupra capului tipand: “uite ce-am gasit!!!”.
9 January, 2009
Amintiri din copilarie
Aveam vreo 9-10 ani, eram cu Liviu, Mihaitza si Emi de la 1 (eu fiind supranumit si “Emi micu’ de la 7″ odata ce eram vreo 3 de Emi prin zona, unul din ei fiind pe acelasi etaj cu mine) pe malul Bahluiului, undeva intre fostul stadion Constructorul si fosta baza de dresare a cainilor. Eu, cu curul pe o piatra, ceilalti in jurul meu stransi pe vine, adunati cu totii in jurul lamei ce-o aveam in mana. Vazuseram nush ce film cu cowboy si indieni, in care doi dintre ei s-au facut frati de cruce. Asa ca, am considerat ca e mai bine sa ma fac frate de cruce cu cel mai bun prieten al meu din acea vreme, Liviu. (s-a dus dracului perioada in care puteam afirma cu mana pe inima ca am “cel mai bun prieten”).
Talmes-balmes, intr-un spirit comunitar total, am decis sa ma fac frate de cruce cu toti, nu doar cu Liviu, asa ca am luat lama ce lucea in soarele demential de torid al verii de prin 1980 si ceva, am rostit un juramant alambicat preluat probabil de prin “Tom Sawyer” si am inceput sa-mi tai mana asa cum am vazut in film.
Ei pe draq, that hurts man, cum sa tai cu lama asa ca-n filme? Nuuu, am inceput sa tai usooor ca ma durea a draq de tare, dar nu scoteam un sunet, doar un usor “shhhh aahahhhh”, taiam la incheietura mainii, undeva pe “cantul” incheieturii, usor, ca si cum as fi taiat cu fierastraul. Cred ca am dat de vreo 50 de ori cu lama la stanga si la dreapta, inainte si-napoi, pana mi-am provocat jde liniute rosii si-ntr-un final am reusit sa-mi dau o picatura de sange. Am inmanat ceremonios si mandru lama prietenului Liviu. La randul lui si-a zdrelit si el mana. Apoi Emi de la 1 si Mihaitza s-au ingalbenit si n-au mai avut curaj sa se taie, facandu-ma astfel, frate de cruce doar cu Liviu.
Acum vreo 3 ani, Mihai, un tip la vreo 1,90 s-a sinucis in Spania, il traducea nevasta cu patronul ei. Emi de la 1 tocmai si-a izolat termic apartamentul si a vopsit exteriorul in albastru inchis, restul blocului fiind…alb murdar sau cenusiu, iar Liviu nu iese din cuvantul nevestii. Dati-mi o lama va rog!
7 January, 2009
Amintiri din copilarie
Pe la vreo 13 ani, pe timpul lui Ceausescu, am hotarat cu Marius, vecinul meu, ca ar fi bine sa facem niste banuti. Asa ca am scris cu creta pe peretele blocului: “azi la ora 18, la etaj 7, se dau diafilme. Intrarea 2 lei”. Stateam tantosi langa perete si dadeam indicatii soarecilor mai mici despre ce diafilme vor viziona.
La ora 18, la mine in casa, in absenta parintilor, erau vreo 15 copii cu varste intre 4-10 ani, claie peste gramada. Invarteam de rola diafilmului si le citeam povestea proiectata pe usa dormitorului.
Peste cateva zile, am hotarat ca e bine sa ne extindem, copiii vazusera deja toate filmele, asa ca l-am cooptat pe Sergiu si Sebi sa ne deseneze filme porno pe hartie translucida. Zis si facut, pe scara blocului, vreo 7 copii eram adunati in jurul lui Sergiu care desena cele mai mari bunaciuni. N-am reusit sa facem gaurelele de pe marginea “filmului”, asa ca am demontat o parte din proiector, pentru a rula manual filmul.
Am dat diafilmul copiilor, dar pesemne ca nu le-a placut odata ce-am dat faliment. Nu-i nimic, sunt sigur ca au recuperat mai tarziu.
6 January, 2009
Cand eram mic aveam ca toti copiii o aplecare spre chirurgie. Sau spre sadism, nu-mi dau seama exact. Asa ca impreuna cu 3 colegi de suferinta, am cumparat de la Tutungerie o sticluta cu esenta de rom, din casa am luat vata si o lama si-am plecat cu-ntreg alaiul pe malul Bahluiului, acolo unde erau ruinele fostului strand. Acolo, la bazinul din mijloc, era o gropicica in beton, avand diametrul de aproximativ 10 cm, cam cat sa-ncapa o broasca in el.
Asa ca am prins o broasca din bazin si-am adus-o pe uscat la groapa. Am turnat esenta de rom in groapa, am bagat broasca inauntru si am astupat cu mana. Trebuia intr-un fel sa anesteziez broasca, doar nu era s-o operez asa…pe uscat! Dupa 2-3 minute, am ridicat mana, broasca statea cuminte in groapa nezicand nici pâs. Am intors-o cu burta-n sus si am inceput sa operez, avand asistentii in jurul meu, foarte seriosi si profesionisti. Nu cred ca broasca a suferit foarte mult, dovada faptul ca n-a tipat deloc. Fascinati, inscarbosati, inmilosati si insadicati asa cum numai copiii tembeli pot fi, am studiat cu atentie maruntaiele nefericitei. Din pacate, broasca murise pe masa de operatie, fusese primul meu esec si totodata prima victorie a copiilor in lupta cu neamul batracienilor. In zilele si anii urmatori broastele din bazinul respectiv au suferit crunt, le vanam cu tuburi cu cornete avand bolduri in varf sau le prindeam cu mana, le bagam un pai in fund si suflam pana ce broasca se umfla, se umfla, se umfla atat de mult incat, ca niste baloane sub presiune, broastele ne ridicau la cer.
PS: vorba cantecului “ridica-ma la ceeerrrr, ridica-ma la ceeeerrrr”
4 January, 2009
Amintiri din Copilarie
Dupa ce ploua, ne adunam pe marginea aceluiasi sant unde faceam barcute din polistiren, numai ca de data asta dadeam intai raita prin gradini de unde luam pamant. Amestecam pamantul cu apa din rspectivul sant in proportii secrete si magice si incepeam sa framantam. Dupa ce framantam pamantul ca pe aluat, incepeam sa izbim boţul de noroi de ciment: “bob boc boc, boc boc boc, boc boc boc” rasuna pamantul izbit cu inversunare de mânuţele a 7 şoareci aliniati cu cururile pe marginea şantului.
Faceam din pamant un soi de paralelipiped tesit in partea din fata, apoi desenam cu betele de chibrit rotile senilelor si alte insemne interzise. Confectionam turela tot din pamant si ii infigeam o mina de pix goala, de metal. Bagam fosforul chibritului in mina de pix, cu chibritul incalzeam teava…si buuum…o explozie de chiţcăieli si rasete rasuna in spatele blocului. “Bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum bum….” pana ne plictiseam.
Seara, mergeam iar in gradina si luam pamant; de data asta nu mai era nevoie sa-l izbim de pamant, in framantam in maini de 4-5 ori si-l infigeam in varful unei nuieluse. Apoi lansam proiectilele pe peretii blocului, incercand sa vedem cine ajunge mai sus.
A doua zi dimineata, tancul ma privea taios prin teava ingusta a minei de pix, sperand in sinea lui sa-l scot la o noua batalie din Marele Razboi.
Amintiri din copilarie
Era o vreme in care mergeam in haita in spate la Alimentara, in cautare de polistiren pentru a ne face corabii. Si dupa ce faceam rost de el, ne asezam cu cururile pe marginea unui sant de beton si incepeam sa frecam polistirenul de asfalt. Scarta scarta scartza scartza de dimineata pana seara, ne puneam si catarg si carma din lingurite de alea plate de inghetata, apoi mergeam la Bahlui si le lansam.
Imi amintesc cum intr-o zi le-am lansat la apa si Liviu s-a suit repede pe pod chemandu-ne. Apoi, ca un preot saman, si-a pus palmele caus la gura si-a inceput sa bolboroseasca ceva. Eu am tampit, mi-am dat seama ca rostea o formula magica si nu eram pregatit pentru asa ceva. L-am rugat sa ne spuna si noua formula, dar el, cu un vadit aer de superioritate, ne-a explicat ca prin formula lui magica, barca va ajunge tocmai in Dunare (din Iasi!) si ca daca ne va spune fie si un cuvant din formula, barca se va scufunda. A draq Liviu asta, ar fi fost bun de politician.
29 December, 2008
Amintiri Din Copilarie
Iarna, dupa ce trecea Anul Nou, inspectam gunoierul (asa se spunea locului unde se arunca gunoiul, era o chestie mare, o “cazemata” patratoasa, inalta de vreo 2 metri, cu latura de 5 metri) in cautare de brazi BUNI pentru confectionat sabii. Asa ca ne aduceam cutite de-acasa si incepeam sa cioplim in brazii aia de parca tot timpul din lume ar fi fost al nostru. Ciopleam si slefuiam, ne uitam la vecinul din stanga, slefuiam, ne uitam la vecinul din dreapta, ciopleam.
La sfarsit ieseau niste sabii magnifice, drepte, lucioase, avand manerul simetric. Apoi le miroseam…mmm..miroseau a brad, a Decebal, a sange si viitoare lupte. Ne faceam din “blocuri de desen”, mai exact din copertile lor, scuturi, il rugam pe Sergiu sa le deseneze cu tot felul de insemne regale si-ncepeam lupta. Ceva de genul 15 contra 15 cavaleri, intreaga Piata Voievozilor se umplea de strigatele de lupta ale cavalerilor teutoni. Ehheee….deja eram D’Artagnan, Porthos, Aramis, fiecare cu porecla lui.
Si ne juleam si ne duelam si ne zdreleam mainile pana se lasa seara, apoi mergeam uzi leoarca acasa si puneam mainile pe calorifere, unde lega mama o sfara cu motocei la un capat (ptiu ca asta-i alta poveste)…
Deschideam frematand o carte cu povesti, cu D’ Artagnan sau poate “cu Jules Vernes” si-ncepeam sa intru in alta lume. A draq ca deja mi s-a facut dor de cartile alea, iar eu nu am citit nici ultimele carti cumparate.
PS: abia astept sa treaca Anul Nou, sa ma duc pana la gunoier!
