wordpress statistics

Abonati-va la posturile blogului prin RSS Feed  sau prin Email

Duminica, 5 Sep 2010

Psihologia poporului roman

29 December, 2008

Gérard Delaloye, jurnalist la cotidianul “Le Temps”, scrie un foarte bun articol despre viata politica din Romania.Redau mai jos ce mi s-a parut mai interesant.

- “Astfel, remarca jurnalistul elvetian, Ministerul Turismului este incredintat sotiei (din PDL) a proprietarului unui mare lant hotelier.”

- “de Weck, ambasadorul elvetian la Bucuresti in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, care remarcase certurile dintre liderii politici romani si mizele electorale pe care le aveau acestia in vedere in momente cruciale pentru tara, cand ar fi trebuit sa ia masuri de urgenta pentru a se pune la adapost de influenta sovietica ulterioara, care era previzibila.

De altfel, scria ambasadorul, chiar daca cei patru principali lideri politici ar fi fost capabili sa se inteleaga si ar fi fost decisi sa o faca, ei ar fi fost impiedicati de prietenii si partizanii lor. “Aceasta tara nu a cunoscut decat o politica a clientelismului“.

Cine vrea sa faca o cariera in slujba statului nu se gandeste sa il serveasca, ci sa imbratiseze o profesiune profitabila. Nu este atasat de o idee, ci de un om pe care il crede in stare sa-i asigure averea. Cand seful lui vine la putere, nu-i cere sa salveze patria, ci sa-i faca rost de un loc caldut”, scria ambasadorul la 17 octombrie 1944, potrivit citatelor redate in articolul din Le Temps de Gérard Delaloye, care precizeaza ca observatiile diplomatului isi pastreaza si azi pertinenta.
Frumooos, imi aduce aminte de “Psihologia poporului roman“, de Radulescu-Motru, ciudata natie mai suntem si noi, s-ar putea s-avem si glia blestemata, poate ar trebui sa chemam un vraci din Hawai sa ne scape de gandaci ca Udrea si Cocos care stau in fiecare seara si  pun tara la cale.  Hai ca v-a iesit de data asta!

Declaratie Stolojan

Vreau sa fiu un prim-ministru suta la suta si sa conduc cu maximum de competenta un Guvern eficient”, a declarat Stolojan acum 2 luni.

Se pare ca nu degeaba a declarat ca vrea sa fie un prim ministru suta la suta. Din pacate pentreu el, Basescu nu i-a oferit chiar 100%.

Blondele si Basescu

26 December, 2008

A fost ieri la Antena 1 o emisiune in care un adolescent de vreo 15 ani se confrunta cu o caruta de blonde. Dan Negru punea o intrebare, adolescentul raspundea primul; in acelasi timp blondele raspundeau in scris pe o bucata de hartie. In caz ca raspunsul copilului era corect, trebuia sa aleaga dintre blonde o tipa, care dupa parerea lui, ar fi dat un raspuns gresit. In fine…s-au tinut tare blondele pana la o intrebare, citez din memorie: “Care presedinte roman a stat la putere cel mai mult timp” sau “a avut cele mai multe mandate” sau draq stie, ca am uitat! Ati prins voi figura.

In loc sa dea raspunsul corect, acesta fiind “Nicolae Ceausescu”, majoritatea tipelor au raspuns “Ion Iliescu”. Damn, fetelor, v-ati tampit la cap zau! Raspunsul corect era “Basescu”, nik nu stiti blondelor!

PS: in alta ordine de idei, voi astia care declarati cu aroganta ca nu va intereseaza politica, din cauza unora ca voi o ia razna istoria unei tari. Proastelor!

Pana la urma va fi PSD-PDL

5 December, 2008

Cred ca guvernul va fi format din PDL-PSD, altfel nu vad de ce Basescu ar fi lansat afirmatia “PSD este castigatorul moral al alegerilor”. A vrut sa impace si capra si varza (adica pe noi toti) la modul apriori, pregatind terenul pentru o guvernare cu acoperire nationala, atat constitutionala cat si morala. Ramane de vazut ce vor vrea si sefii partidelor in joc, dar banuiesc ca pentru Basescu a sosit clipa dulce-a razbunarii, Tariceanu urmand a fi aruncat peste bord. Da stiu, daca Basescu va accepta un guvern PNL inseamna ca e totusi un om rational, dar ma cam indoiesc, el fiind guvernat de forte emotionale de extrema dreapta. 

Basescu mitocan

1 December, 2008

De ziua nationala a Romaniei, Presedintele Traian Basescu si-a permis ca atunci cand a ajuns la, hai sa-i zice tribuna, a dat noroc cu Sarbu parca si cu un ofiter al Armatei. Dar n-a dat noroc cu Geoana! Bai frate, daca de ziua nationala tu faci marlanii de astea….dar ce dracu vorbesc eu de ziua nationala…dracului noroc ca asta inseamna ca esti barbat. Dar se pare ca tu nu esti, esti dezbinator de cand te stiu. Foarte bine ti-a facut Vasile Paraschiv cand ti-a refuzat medalia.

Dupa cum am mai spus-o Basescu nu este presedintele tuturor romanilor, e doar presedintele PDL-istilor.

S-a ispravit!

12 November, 2008

Traian Basescu a declarat „Am ales premierul, dar nu vi-l spun!“. Na na na na naaa naa!

Pai bine domnule Basescu, atunci de ce sa mai mergem la vot daca dumneavoastra alegeti dupa bunul plac premierul despre care spuneti ca e “de incredere”. Pai ce, Tariceanu n-a fost la-nceput de incredere? Dar pe urma si-a pierdut increderea si-a urmat alta cale?  Domnule Presedinte, Romania nu-i tara dvs, nu puteti pune un prim-ministru asa de capul dumneavoastra, nu suntem pe vapor. Daca nu respectati regulile jocului politic, atunci electoratul se transforma automat in “figuranti” pusi in scena doar ca sa mimeze actul democratiei in care dumneavoastra va revine rolul principal.

Poate-o sa-l numiti premier pe Isarescu sau pe altcineva in care aveti incredere, spuneti-ne asta ca sa stim ce facem, mai are rost sa ne prezentam la vot sau nu? Mai bine va faceti un parlament privat in care toti membrii sa fie de la PDL, unde Boc sa rupa bilete la intrare, iar Prigoana sa curete la sfarsit cojile de seminte din sala, un parlament in care dumneavoastra sa fiti in centrul atentiei ca Presedinte jucator al sperantelor tuturor romanilor. Ca tare va mai place!

Iliescu cu demagogia lui ordinara

10 November, 2008

“Vedeţi, acum este Băsescu cu demagogia lui ordinară, a fost şi ruptura dintre penelişti şi pedelişti. Trebui să convingem lumea că guvernările PSD sunt mai stabile”, i-a spus Iliescu unui bucureştean de vârsta a treia. (EVZ)

Bravo nea Ioane, zici mata ca ai iesit la pensie, dar vad ca faci prozelitism prin parcurile bucurestene. Maine poimaine te vad mana-n mana cu Vacaroiu umbland din usa-n usa la impartit de biblii pesediste.

Gafa Basescu

3 November, 2008


Basescu a declarat la intoarcerea din Siria, ca acest stat se invecineaza cu Palestina, stat ce oficial, nu exista si cu care Israelul se afla in conflict. Bineinteles ca celor de la cotidianul Haaretz (Israel) le-a sarit mustarul:

But if anyone thought that a change had finally occurred over the last few years, if anyone hoped that anti-Semitism had been relegated to the boors who desecrate graves rather than pervading the government, then President Traian Basescu’s remarks at a press conference at the Bucharest Airport upon his return from Syria a week ago reminded us that there is another Romania besides that of pastrami and wine – the Romania of anti-Semitism. Syria, Basescu said, is bordered by the following countries: Iraq, Lebanon, and Palestine.

It is well known that Romania’s president is not particularly well-educated, but as a former sea captain one would have expected him to at least know a little geography and history. Has it escaped him that there is as yet no country called Palestine, but that another country, admittedly small, nevertheless exists on Syria’s border – one called Israel? It is a pity that the Foreign Ministry did not see fit to respond sharply to these remarks. It is still not too late. “

Bravo dom’ Basescu, ca si Cioroianu care crede ca Sherlock Holmes a existat, asa si tu crezi ca Israel=Palestina. Intelegem ca autorul articolului, Cellu Rozenberg si-a pierdut familia in pogromul de la Iasi, dar nu cred ca trebuie sa se ajunga la acuzatii de anti-semitism in urma unei gafe. Asta nu inseamna ca Basescu, ca presedinte al Romaniei, nu-si are partea lui de vina.

Sincer, voua nu vi se pare ca Basescu e cel mai prost presedinte sub aspectul relatiilor externe? Inainte se mai duceau si Iliescu si Constantinescu pe ici pe colo, mai afla lumea ca existam si noi pe planeta asta. Noroc cu summitul NATO, ca altfel…n-ar mai fi avut Romania niciun vizitator unic.

Ia sa citim acum cateva din comentariile articolului:

Title:I´ll never buy products from Romenia anymore, thanks Ha´aretz ! – JP

Title:anti semitism not only in romania – paula

Anti/semetism is alive not only in Romania . what about Haider in Austria, he had a estate funeral with so many people there claiming that he was their hero !

Borat filmed in Romania – Rina

“The scenes that show neighborhoods that look like a cross between a collection of moonshiner`s hovels and a cardboard box factory after a tornado were filmed in Romania.
They can`t even get their own act together.”


Israeli Lies – George Khoury

“This article is an example of daily Israeli propaganda that aims to misguide Western public opinion. Everytime someone critisizes the cruel and criminal acts of the Zionist regime, he is marked as an anti-semite. I respect the Jewish faith, and believe it is a peaceful religion. However Israel was created on the land of PALESTINE, the country of PALESTINIANS. Why do the PALESTINIANS have to live outside their land in refugee camps while you Zionists live in their confiscated homes? The Holocaust was a horrible act that I resent. However, the Palestinians should not pay the price for the Holocaust. The Western society is getting more and more acquainted with this issue, and will no longer believe your lies.”


George Khoury – Palestinian land? Palestinians nation! haha – Andrei (Romania)

“The Palestinian nation was formed in the last century, from the different Arab tribes living in and around The British mandate area. Those who had a hand in this were: The Brits, the Arabs (the members of the Org of Islamic States have laws prohibiting Palestinian refugees from moving outside of the refugee camps!), the USSR/ at different moments in recent history.
To say that Palestinians could claim as their own a land that was Jewish for thousand of years is crazy. And I`m not even mentioning the Bible here (not being religious myself, that would be hypocritical)!!!
Romanian antisemitism is another topic – I am Jewish and confronted antisemitism even in class from teachers. I also do not agree that this is because of a lack of culture or education. Even some leading cultural personalities promote antisemitic values. Some people truly hate us (the Jews), and we know this very well.Israeli policy is just an excuse for some to get over the past (guilt), for others – a continuation!”


The President of Romania is right – Amer

My dear friend,

On the contrary, the president of Romania seems to be more educated than the entire west combined….he knows that there is no such thing as Israel and that there was only Palestine.

The Palestinian people will regain what was taken from them….if you don`t believe me…go read the surah in the koran “al isra2″….it talks about the second nation of israel and what happens to it.

Al Nasru Atn Atn Inshallah”

Basescu have right – Dan Rotariu

My president have right, there is Palestina!

WC-ul majestatii sale

27 October, 2008

Dom’le…a fost Basescu sambata in nu stiu ce targ. Si-acolo erau doua WC-uri ecologice la care lumea din targ nu avea acces, WC-urile fiind pazite de un..hai sa-i zicem Portar. Vine un cetatean cu niscaiva necesitati fiziologice, insotit de un cameraman. Cetateanul da sa intre in cabina oprit fiind de Portar:

-Asta e rezervata pentru domnul Presedinte

-Care presedinte??!

-Basescu!

-Si eu unde pot intra?!

-In cabina cealalta!

-Pai e incuiata!!!

-!!?

Pe un alt cetatean in varsta Portarul cu pricina l-a trimis sa faca pishu sau altceva, in spatele cortului expozitional.

Basescu, om precaut cum il stim, nici n-a catadicsit sa foloseasca WC-ul cu pricina, asa ca cele doua wc-uri au plecat asa cum au venit.

Basescu nu are absolut nici cea mai mica urma de vina in tot circul asta. E vorba de excesul de zel al organizatorilor, eventual al oamenilor din jurul lui Basescu. Si mai e o chestie: Dom’le, inteleg, e Presedinte, circula cu colona oficiala, are locuinta de protocol etc etc. Dar chiar e deasupra noastra chiar si atunci cand e vorba sa ne pisam?


Boc, boc, boc, la usa lui Basescu

17 October, 2008

Si doar am zis-o: “nu critic acum PDL-ul pentru ca acum nu prea fac nimic baietii nefiind la guvernare”.  Am o simpatie pentru Stolojan, copil fiind pe vremuri, mi se parea ca Stolojan a fost bun ca prim ministru,,probabil a ramas inca de atunci capitalul de simpatie filtrat prin ochii si mintea unui copil. Si cum stateam si ma gandeam eu intr-o zi…ce credeti ca-mi trece prin cap? (nu, nu e un glonte).

Ma gandeam la PDL,  ma tot strofocam sa-mi amintesc ce oameni sunt in partid . N-am sa va spun pe cine cunosc din respectivul PDL, asta asa, ca sa nu ma fac de cacao, ideea e ca foarte putinii politicieni portocalii pe care-i cunosc, nu-s prea buni. Stolojan poate fi oricand luat la bani marunti, Boc ar fi mai potrivit pentru un capitan secund pe vapor, iar Udrea ar merge pentru servicii de sampling/hostess, sa distribuie fluturasi portocalii intr-un targ de posetute si sarmalute.

Si voi ce stati si va uitati asa la mine dragi vecini de blogosfera? Nu prea v-am auzit indignati de faptul ca Boc a declarat :”Guvernul trebuie sa stie ca aceasta aplicare a legii cu privire la salarizarea profesorilor se incadreaza in cei 6% din PIB pentru educatie. Deci are resursele financiare sa aplice aceasta lege”

Hai sa presupunem ca guvernul ar avea banii astia (a se citi, noi, statul roman avem banii astia),  stie oricine ce s-ar intampla daca salariile profesorilor ar fi marite: toata functionarimea si bugetarimea tarii romanesti ar cere acelasi lucru. Iar inconstientul de Boc se cocoata pe catarg si atata pulimea: “bani sunt, dar nu vrea Tariceanu sa vi-i dea”.

Bine Boc, bine…ia-te de  mana cu Basescu (presupun ca n-a vorbit gura fara tine iar) si mergeti cu pluta. Si nu uitati sa-l luati si pe Huckleberry Fin cu voi.


Mentolitica – Heil Basescu

16 October, 2008

Credit foto restromania.ro

Analiza politica Google

2 October, 2008

Un mic studiu despre prezenta politicienilor si a partidelor in spatiul virtual; deasemenea sunt prezentate cateva rezultate aleatorii despre ceea ce Google numeste “Cautari legate de” si “Corelari legate de”. Datele au fost culese in perioada 16-17 septembrie. Cautarile sunt facute cu ghilimele, am folosit Google.ro, cautare in limba romana. Vad ca la Dromichaetes si Mihnea-Codex Politic sunt alte rezultate, ei au luat in calcul doar blogosfera, ceea ce reprezinta o  mica parte din Internet . Din cate am vazut, Mihnea are dreptate in privinta metodologiei de cautare. Oricum, se observa ca atat in blogosfera, cat si in tot internetul PSD conduce detasat, dar nu se stie si nici nu vom sti vreodata daca e notorietate pozitiva sau negativa.

Ne intereseaza numarul de pagini web pe care apar partidele respectiv politicienii.

I. Tabel “Nume si prenume politiceni”

Nume Politician Aparitii (pagini)
Traian Basescu 2.880.000
Gigi Becali 2.620.000
Ion Iliescu 1.340.000
Calin Popescu Tariceanu 1.170.000
Adrian Nastase 1.120.000
Theodor Stolojan 608.000
Elena Udrea 556.000
Mircea Geoana 539.000
Emil Boc 536.000
Elena Basescu 521.000
Corneliu Vadim Tudor* 481.000
Dan Voiculescu 435.000
Emil Constantinescu 316.000
Nicolae Ceausescu 221.000

* – daca se cauta dupa “CV Tudor” avem inca 254.000 pagini, ceea ce-l propulseaza in spatele lui A.  Nastase, avand dupa noua calculare 753.000 aparitii


Mai jos avem un clasament doar al numelor politcienilor (Last Name). L-am facut atat “de control”, cat si pentru ca ma interesa ce se intampla in cazul lui Tariceanu (vezi explicatia de sub tabel)


II. Tabel “Nume politicieni”

Nume Aparitii (pagini)
Basescu 5.630.000
Becali 3.850.000
Tariceanu 3.490.000
Iliescu 2.660.000


Observam ca se pastreaza clasamentul in cazul primelor doua pozitii, doar ca Tariceanu mai urca o pozitie devansandu-l pe Iliescu. Aceasta se intampla deoarece in mass-media in general si in cazul de fata, pe Web, nu prea se foloseste numele intreg al lui Tariceanu (Calin Popescu Tariceanu). Se poate spune ca in cazul de fata Basescu e ajutat si de Elena Basescu, dar si de restul indivizilor cu numele Basescu, lucru valabil de altfel in cazul tuturor politicienilor. Becali la fel, e ajutat de verii Becali. Oricum clasamentul de mai sus e doar de control, daca vreti, exprima mai degraba notorietatea numelor si atat.


III. Tabel “Nume complet partide”

Partide Aparitii
Partidul Social Democrat 390.000
Partidul National Liberal 232.000
Partidul Conservator 220.000
Partidul Democrat-Liberal 161.000
Partidul Romania Mare 159.000
Partidul Noua Generatie 90.300
Partidul Comunist Roman 12.300


Surprinzator locul 3 al Partidului Conservator


In continuare testam acronimele partidelor

IV.  Tabel “Acronime partide”

Partide Aparitii
PSD 3.880.000
PNL 3.700.000
PD-L 3.430.000
PRM 2.050.000
PNG 1.270.000
PCR 593.000


Nu am luat in calcul PC (Partidul Conservator) deoarece ar fi intervenit variabila parazit “PC” – Personal Computer. Se confirma astfel ca PSD are notorietatea cea mai mare pe Internet (atentie, e vorba atat de notorietate pozitiva cat si negativa, aspect valabil pentru toate partidele). Trebuie avut in vedere faptul ca pe Internet partidele istorice PC+PNL beneficiaza de un usor ajutor dat de siturile sau paginile ce vorbesc de acele partide istorice. Cu atat mai mult se confirma prima pozitie a PSD-ului


Atunci cand cautam ceva pe Google, se intampla ca rezultatele sa aiba in partea de jos a paginii “Cautari legate de”. Astfel, motorul de cautare principalele cautari legate de subiectul nostru. Am introdus in tabel doar ce am gasit, rar se intampla ca Google sa ofere acesta facilitate.


V. Tabel “Cautari legate de…”

Partid Cautari legate de (Partid)
Partidul Social Democrat partidul national liberal,  partidul democrat,  partidul romania mare
PSD psd statut,  psd cluj,  pnl,  prm
Partidul Noua Generatie gigi becali,  psd,  prm,  pnl, tsd,  png,  basescu, udmr
PNG gigi becali,  partidul romania mare
PNL pnl constanta,  pnl cluj,  pnl iasi,  psd,   prm,  png , pntcd,  traian basescu
Adrian Nastase traian basescu, ion iliescu
Dan Voiculescu partidul conservator, mircea geoana
Elena Udrea elena udrea poze, elena udrea biografie


Urmeaza facilitatea oferita de Google in partea superioara a paginii, in urma cautarii noastre: “Corelari legate de”.  Din cate imi dau sema, majoritatea rezultatelor “corelari cautare” coreleaza pozitiv cu subiectul nostru, in cazul de fata, toate coreleaza pozitiv. Totusi se intampla sa coreleze si negativ, cum ar fi in situatia in care am cauta “democratie”, ne apare la “Corelari cautare” cuvantul “democratie referat, totalitarism, democracy”. Cuvantul “Totalitarism” coreleaza negativ cu “democratie”. Bine, este impropriu spus ca un cuvant coreleaza negativ sau pozitiv cu altul, dar am mers pe linia Google in privinta asta


VI. Tabel “Corelari legate de…”

Nume Corelari cautare (Nume)
Basescu poze basescu, basescu tiganca
Traian Basescu

traian basescu , stiri elena udrea,  gigi becali , presedintele romaniei

Tariceanu mircea geoana,  nicolae vacaroiu
Iliescu ceausescu, basescu
Ion Iliescu traian basescu, emil constantinescu, nicolae ceausescu
Calin Popescu Tariceanu traian basescu ioana tariceanu
Gigi Becali gigi becali telefon,  viata lui gigi becali
Elena Basescu elena basescu foto


Vedem astfel ca Tariceanu se apropie de “Geoana si Vacaroiu” (or fi blogurile si ziarele online care-au vorbit foarte mult de o posibila alianta PSD-PNL?). Becali e cautat popor la telefon pentru sponsorizari, Traian Basescu e legat de Udrea si de Becali (de la sprituri li se trage), mezina familiei Basescu e cautata doar pentru  poze, spre deosebire de Elena Udrea care mai este cautata si pentru biografie.

-O alta observatie, Traian Basescu coreleaza cu foarte multi, ceea ce certifica faptul ca e un presedinte jucator.

-Motorul de cautare (Google) face diferenta intre “Basescu” si “Traian Basescu” de aici si rezultatele diferite

Basescu, pro-mulgatorul de voturi

Fiind prezent la deschiderea anului universitar la Universitatea “Ovidius” – Constanta, Basescu a fost intrebat daca va promulga legea privind majorarea salariilor profesorilor, raspunsul fiind: “Cum sa nu!”.

Eu unul ma gandeam ca Basescu, un Gica Contra prin definitie, se va opune legii respective, intorcand-o iar in Parlament. De fapt speram asta, dar se vede ca n-a fost sa fie. Cred ca daca Basescu ar fi aparut la tv si-ar fi explicat poporului de ce nu e bine sa se mareasca intr-atat de obscen de mult salariile profesorilor, si-ar fi atras pana si simpatia a o parte din profesori (sunt un pic idealist aici). Din punctul meu de vedere, daca Basescu ar respinge legea, si-ar atrage mai multe voturi pentru urmatoarele alegeri prezidentiale. Ma intreb daca nu cumva va promulga legea doar ca sa nu-i faca sa para pe cei de la PDL niste pampalai.

Valul Mariei si-al Romaniei

16 September, 2008

Am vazut si eu la televizor ca multi altii imagini de la vizita presedintelui Basescu la Vatican. Am ramas mut de uimire cand am constatat ca toate femeile din delegatie au trebuit sa poarte un val pe cap, in frunte evident, cu Maria Basescu.

Ma uitam mut de uimire la televizorul Samsung LE40S81 Diagonala 102cm, Raport imagine 16: 9, Luminozitate 500cd/m2, Contrast dinamic 7000: 1, Timp raspuns 8ms, Teletext 1000 pagini, cum Maria Basescu se prosterna umila si cu recunostinta in fata papei Benedict al XVI-lea, avand un val negru pe cap. Cica asta ar fi fost protocolul.
N-am putut sa nu ma gandesc la ceea ce sper, ne-am gandit cu totii: la Inchizitie. La discrepanta de neinteles pentru o minte ce functioneaza dupa reguli logice, intre prostenarea Mariei in fata Papei si gigahertzii secolului XXI. La discrepanta dintre ceea ce afirmam ca am fi si la ceea ce suntem in realitate. Realitatea de dincolo de Google. Beyond the limits!

Beyond the limits is also the fact that Basescu called The HighHappy, sorry, it was about the HighHoliness Daniel and asked him about the opportunity of inviting the pope in Romania 2009.

La care Daniel o da cotita si-i raspunde lui Traian ca pentru a lua o decizie este imperios necesara consultarea Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Adica in traducerea din spatele blocurilor: “mai baiatule, baga-ti mintile in cap, desi suntem in secolul Google, majoritatea populatiei e indeajus de scurt-circuitata ca sa se afle sub dictatura invizibila a BOR”.
Bineinteles ca Daniel s-a prelevat de functia sa si a invocat Hotararea Sfantului Sinod (asa, scris ca o hotarare de guvern). Cand credeam si eu c-am fi vreun stat laic, care se indreapta spre beneficul spirit european al Renasterii (din punct de vedere cultural) si-al Reformei (dpdv al beneficiilor capitalismului sanatos si-al ingradirii puterii religioase statalizate) iata ca ma izbeste-n retina si-n strafundurile creierului, imaginea Mariei Basescu purtand valul prosternarii ignorante in fata trecutului totalitar religios.

Mai lasati-o dracului cu Papa Benedict si cu Daniel, pana la urma ei nu sunt alesi nici de Dumnezeu si nici macar de popor, cum se pot ei amesteca in politica externa(!), la fel, lasati-o dracului cu presedintele Romaniei ales de mine si de multi altii ca mine, pai se poate sa se prosterneze intaia Marie a Romaniei in fata Papei? In Google-ul mamii lor cu ei toti!

Despre Paranoia

12 September, 2008

Apropo de articolul “Despre dementa” de pe Paralele Paralele, aseara, in cadrul emisiunii “Realitatea te priveste” (Realitatea), C.V. Tudor a declarat:

“Planul de care ştiu eu din interiorul vieţii politice este să-l suspende. Dan Voiculescu va fi preşedintele Senatului, îl suspendă pe Băsescu şi, ca al doilea om în stat, îi preia prerogativele şi îl numeşte pe Geoană prim-ministru, iar în 2009 candidează la preşedinţie cu Adrian Năstase sau cu Sorin Oprescu”

Tocmai la Voiculescu te-ai gandit bre? Sau tu pui in continuare paie pe foc, ca sa alimentezi conflictul dintre Basescu si mogulii mass-media. Macar daca spuneai si tu ca o sa candideze la presedintie cu Vantu si cu Patriciu, ca sa fie tot circul complet.

Despre Traian Basescu, Vadim afirma: “Nu-l ajută capul pe băiatul ăsta, îl lasă nervii. El nu are pregătire de om politic, a fost marinar. Nu sunt supărat pe el, mi-e milă de el. Ăştia pe mine nu mă pot termina, încearcă de 18 ani să mă termine, dar eu i-am spulberat ca pe făina orbului. Dar pe el îl termină, că e singur”.

Pai nu te pot termina, ca te-ai terminat singur. Nu ai spulberat pe nimeni pana acum, stai calm. Iar Basescu nu e singur, e cu tine si cu Gigi. Ori poate spui ca e singur din cauza ca stii ca tu si Gigi nu contati deloc. Doar la rating.

Revolta matelotilor

25 August, 2008

Organizatia PD-L Constanta a prezentat o scrisoare deschisa adresata presedintilor organizatiilor judetene ale PD-L “Constatam cu regret si stupoare ca astazi, in PD-L, se aude vocea unei singure persoane – presedintele partidului, toti ceilalti membri fiind obligati sa se supuna. Cine indrazneste sa faca altfel dispare (…) sunt promovati cei care nu si-au gasit locul prin alte partide si care au venit in partid de cateva luni. PSD-isti si PNL-isti notorii au ajuns sa vorbeasca in numele nostru, sa ne reprezinte in fata electoratului. (…) Este de neinteles atitudinea Presedintelui Emil Boc care, in calitatea sa de garant al respectarii Statutului, ar fi trebuit sa constate ca toate demersurile noastre sunt statutare, ca ceea ce am facut noi reprezinta vointa Organizatiei PD-L Constanta”
Revolta cu pricina nu e impotriva lui Boc neaparat, ea trebuie privita din perspectiva neocuparii scaunelor parlamentare de catre cei in cauza. Atat de mare e disperarea lor, incat nu mai tin cont ca lovindu-l pe Boc, il lovesc de fapt pe Basescu,,,sau mai stii, poate ca vor sa-l loveasca pe Basescu, lovind in Boc.

De fapt “vointa Organizatiei PD-L Constanta” e sa intre cati mai multi dintre ei in Parlament. Problema cu votul uninominal e ca in acest sistem de vot intra personalitati cunoscute, din aceasta cauza fiind preferati intrusii cunoscuti de electorat. Factorii de decizie in politica mizeaza pe faptul ca electoratul romanesc ar vota pana si cu Bula daca acest nume ar aparea pe liste…